Trezirea
joi, 23 aprilie 2009
Aleg rapid din multimea imaginilor si a sunetelor, pe cele pe care necesitatile mele le considera corespunzatoare. Nu e nici un efort, totul decurge de la sine. Observ totusi ca fata de ordinea de ieri a lucrurilor, astazi se impun unele modificari. Constat ca in anumite cazuri, ordinea de ieri ma ajuta iar in altele ma incurca.Le reordonez pe cele care ma incurca cu un sentiment de multumire, pentru usurinta cu care am gasit solutia.
In rastimpul in care iau micul dejun, ami dau seama ca doar eu sunt cel care am ordonat lucrurile si ieri si azi si pe care va trebui sa le ordonez si maine, dupa locul si utilitatea fiecaruia. As putea oare sa le aranjez in asa fel incat sa le pot identifica usor spre a le folosi cat mai rapid si a economisi astfel din timpul meu de viata. Da, ami spun , daca viata nu ar oferi in fiecare zi conditii deosebite.
Dar adaptarile si eforturile zilnice reprezinta de fapt, trairea, viata insasi. Bucuria vietii nu se poate manifesta decat in urma unor astfel de confruntari. Sentimentul reconfortant al odihnei nu poate veni decat in urma efortului. Si toate astea intr-o singura zi tumultoasa din scurtul sir al zilelor unei vieti umane.
Seara cand privesc in urma, in ciuda unui bilant pozitiv a celor infaptuite si a unor amanari bine judecate, a celor neanfaptuite, constat ca ceva lipseste, ceva din viata mea de peste zi nu s-a implinit. Linistea serii ma lasa sa reparcurg evenimentele zilei. Totul a decurs conform vointei mele. Simt nevoia sa impartasesc cuiva si sa intreb ” tu cum ai fi procedat?”, in speranta ca as putea descoperi ceva ce trebuie corectat.
Aduc in imaginar o persoana si incep sa-i povestesc si sa-i pun intrebari. Raspunsurile ma nemultumesc. Sunt tot ale mele. Incep apoi sa fortez si sa descopar variante ale diverselor etape din activitatea mea de peste zi. Gasesc destul de multe, ceea ce ma exalteaza, dar in acelasi timp ma si poarta cu gandul spre alte planuri si alte dezvoltari. Cu frica de a nu uita ceva din gandurile parcurse, le astern pe hartie.
E un miracol sa poti lasa gandurile tale pe un suport pe care sa-l poata folosi si altii. Realizez ca buna parte din gandurile mele le datorez aceluiasi suport. Apoi realizez ca peste gandurile preluate de la altii am mai adaugat si eu.
E aproape fantastic, un gand genereaza un alt gand si impreuna se pot materializa prin efortul mainilor. Dar chiar in timpul efortului creator, al mainilor, se genereaza alte ganduri, iar finalizarea acestui efort erupe intr-o jerba de alte ganduri. Oricare dintre ele e un nou inceput, e principiul generator, chiar daca ele au aparut la finalul creatiei.
Mintea mea se intoarce la activitatea de peste zi. Am intalnit o multime de oameni in aceasta zi, si fiecare dintre ei a infaptuit cate ceva. Descopar ca toti au fost un carusel de ganduri si fapte, cu influientele gandurilor si faptelor lor reciproce.
Dar dintre toti, cei a caror rationament si logica au beneficiat de intelepciune prin gandirtea lor creatoare, au adus cea mai mare contributie, usurand efortul celorlalti prin exemlul oferit, scurtand astfel din timpul dedicat efortului mainilor si rasplatind cu timp aferent analizei constiente, asupra eului indispensabil in faurirea marii opere, creatia.
Formularea simpla a celor relatate anterior, poarta pe cititor intr-un univers autoreflexiv integrat in cotidian. Daca ar fi pentru toata lumea autoreflexiv, ar insemna ca s-a produs o contaminare cu un astfel de mod de gandire si de actiune.
In realitate, exista suficient de multe piedici pe drumul vietii care sa-l abata pe om de la modul simplu de a-si exploata intelectul, de a-l dezvolta, transformandu-l in intelepciune, spre a o putea concretiza intr-o gandire creatoare prin aplicarea supremei ratiuni.
Lasat singur, omul se integraza in natura dupa principiul cauzei si efectului, rezultatul fiind omul-animal. Dar aspiratia societatii este spre superior, spre perfectiune spre omul-dumnezeu, adica spre contopirea cu divinitatea.
Posibilitatea realizarii acestui deziderat este la indemana omului angajat prin propriul sacrificiu sa practice acele virtuti, care sa-l ridice pe semenul sau dinspre animalic spre divin, intr-un spirit de fraternitate. Nu e usor deloc ca liberul albitru sa decida pentru o fiinta, sa urmeze o cale de mare effort, sustinut pe intreaga durata a existentei, mai ales atunci cand acest efort trebuie sa inceapa cu o reconditionare automodelatoare.
E vorba de o reconditionare a ceea ce reprezenta totalitatea cunostintelor acumulate pana in momentul constientizarii actului de utilitate pentru semenii sai.Rezultatul efortului propriu de reconditionare si modelare trebuie sa fie un produs care sa inglobeze notiunile de libertate si egalitate pentru a obtine o comunicare armnioasa in interiorul unei societati umane fraternaliste.
In viata oricui, apar momente de contemplare, in care se evidentiaza faptul ca dupa mii si mii de ani de efort a celor ce s-au angajat in rafinarea cunoasterii si impartasirea acesteia catre semeni, rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor, si asta nu pentru ca efortul depus nu a fost suficient de consistent, ci pentru ca pe masura ce anumite probleme sunt lamurite, rezolvate, altele se nasc din acestea, orizontul cunoasterii se largeste iar aspiratia spre perfectiiune mareste sfera cunoasterii , atribuind acesteia raza universului , adica infinitul.
Desigur se va ajunge la un moment dat la o stare de echilibru, de respiro, in care populatia planetei noastre sa treaca in tabara ganditorilor, fiecare dupa puterile lui, dar intr-un efort colectiv de perfectionare spirituala, adica in starea in care actul de creatie sa nu fie o proba ci o lucrare de inalta maiestrie.
Faza in care ne aflam acum este cea de trezire, in care putem sa ne bazam pe infaptuirile trecute, corectandu-le si orientandu-le spre satisfacerea noilor necesitati create. Desi volumul cunostintelor umanitatii, este acumulat si pus la dispozitia oricarui individ, imensitatea acestui volum de de cunostinte ne indeamna la apropierea de cei ce au parcurs o mica parte din aceste cunostinte, spre a le putea asimila si fixa mai usor prin intermediul comunicarii.
Trezirea ar trebui sa aiba semnificatia iluminarii , a iviri zorilor, cel putin pentru cei a caror lucrari sunt diurne, adica la lumina zilei. Aceasta lumina ne permite sa ne orientam mai usor, sa identificam corect obiectul muncii noastre si uneltele ce ne vor folosi in lucrare. Trezindu-i si pe altii , spre a-si continua activitatea inceputa, infaptuim un act ce se rasfrange asupra noastra , implinind cel putin pe moment alcatuirea fiintei noastre. Gasirea modalitatilor de trezire trebuie sa fie grija noastra cea mai mare, pentru a nu produce repulsie, revolta, impotrivire din partea semenului nostru, ci dimpotriva o dorinta ardenta de a continua o munca de creatie, purtatoare de satisfactie, creatoare ea insasi a sentimentului devenirii.
Per ansamblu munca mea, a ta si a celorlalti, fie ea lucrativa fie conceptuala, se finalizeaza intr-un progres. Iar cand acest progres aglomereaza in jurul nostru obiecte de o utilitate continua incontestabila, inseamna ca progresul tehnologic a materializat efortul nenumaratilor contributori, dealungul timpului. Progresul tehnologic asi rasfrange azi aripile ocrotitoare peste intreaga noastra planeta, aducand un plus de bine cetatenilor ei , si suntem doar la inceput de drum.
Ne aflam intre zori de zi si rasaritul soarelui, ne trezim in fata unei noi zile care ne solicita sa rezolvam noi probleme. Dar acest tip de solicitare este net superioara celui din trecut. Nu numai ca este posibil realizarea aproape a oricarui vis intr-un timp foarte scurt, dar ne permite sa visam in directii in care cu putin timp in urma nici cei mai curajosi visatori nu erau pe aproape.
Efortul ganditorilor de mii de ani se materializeaza foarte rapid, iar noi cei de azi, angajati in a purta aceasta povara, avem datoria sa optimizam raporturile noastre cu intregul, a omului cu universul si a omului cu el insusi.
V.M T.:.R.:.
Worshipful Master
miercuri, 15 aprilie 2009
The Worshipful Master sits in the East of the lodge room, directs all of the business of his lodge, and is vested with considerable powers without further reference to the members. He also presides over ritual and ceremonies.
The office of Worshipful Master is the highest honor to which a lodge may appoint any of its members. The office is filled by election, generally by means of a secret ballot. However, in most lodges the progression is such that the post will almost always be filled by the previous year's Senior Warden.
It should be noted that the honorific "Worshipful" does not imply that the Master is worshiped. Rather, use of the word implies its original meaning, "to give respect", similar to calling an judge "Your Honor" or a mayor "Honorable". In fact, mayors and judges in parts of England are still called "Worshipful" or "Your Worship." French Masons use the word Venerable as the honorific for their Masters.
There are a few titles used in relation to the position of Master of a Lodge:
- Worshipful Master - the presiding officer of the Lodge
- Past Master - a member who has previously served as Worshipful Master of any Lodge.(In many jurisdictions, a Past Master is addressed as "Worshipful Brother
".) - Immediate Past Master or Junior Past Master - the Past Master who served directly before the present incumbent, and acts as his mentor and prompter.
- Installed Master - generic term for all Masons who currently serve or have ever served as Worshipful Master of a Lodge
- Right Worshipful Master - alternative name for the Worshipful Master in Scotland (In some jurisdictions the title "Right Worshipful" - without the word Master - is reserved for Grand Lodge Officers)
- Deputy Master - in England and Wales a Royal Prince elected as Worshipful Master may appoint a Deputy to serve in his place
- Depute Master - in Scotland, an elected deputy to the Right Worshipful Master
- Serving or Reigning Master - colloquial term for the current Worshipful Master of a lodge
- Board of Installed Masters - an assembly restricted to masons who are Installed Masters
The corresponding grand rank is Grand Master. The Grand Master may preside over his Grand Lodge when it is in session, and also has certain rights in every lodge under his jurisdiction. Grand Masters are usually addressed as "Most Worshipful".